DECLARAȚIE. Nelu Tătaru despre vaccinul anti-COVID: Nu putem introduce obligativitatea după un an, doi de boală

DECLARAȚIE. Nelu Tătaru despre vaccinul anti-COVID: Nu putem introduce obligativitatea după un an, doi de boală
Nelu Tătaru: Ne așteptam la o creștere a cazurilor de COVID-19, dar nu ne așteptăm ca aceasta să se mențină.
Publicat: 06/06/2020, 16:58
Actualizat: 06/06/2020, 17:07

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, sâmbătă, că la momentul apariţiei unui vaccin anti-COVID nu va putea fi introdusă măsura obligativităţii vaccinării, ci doar recomandarea efectuării acestuia. Explicația este că nu se poate introduce obligativitatea fără a avea o perioadă de testare, o perioadă de evaluare pe două-trei sezoane, a precizat ministrul.

„Am trecut printr-un prim moment al pandemiei, poate vom trece şi prin al doilea. Suntem o parte dintre noi care se imunizează. Imunizarea noastră se poate face în două feluri: trecând prin boală sau vaccinându-ne. Deocamdată, vaccinul nu-l avem. Un posibil vaccin toată lumea îl dă ca posibil în a doua jumătate a anului viitor. Dacă privim acest lucru, posibilitatea ca, odată apărut acest vaccin anti-COVID la un an şi jumătate după, nu ştiu dacă vom mai fi atât de acerbi încât să-l credem obligatoriu”, a spus Nelu Tătaru, într-un interviu la Digi24, citat de Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că o recomandare pentru grupele de risc este efectuarea vaccinului antrigripal şi antipneumococic

„Ca şi vaccinul antigripal, ca şi vaccinul anti-COVID, le recomand (…) Este o patologie pe care o să o avem un an sau doi, nu este o patologie care se perpetuează de la an la an (…) Ne gândim că este un vaccin nou, că este o patologie nouă. A introduce obligativitatea, fără a avea o perioadă de testare, o perioadă de evaluare pe două-trei sezoane, e un lucru dificil. Este o recomandare să se facă, dar nu putem introduce obligativitatea după un an, doi de boală”, a explicat Tătaru.

Nelu Tătaru a subliniat, însă, că susţine „vaccinarea obligatorie” pentru alte afecţiuni

„Acolo sunt perfect de acord. Dacă ne uităm în urmă, unde tot ce a însemnat vaccin, a început să capete şi un curent antivaccinist – nu sunt de acord. Tot ce a însemnat vaccinarea obligatorie pentru bolile pe care le ştim, sunt total de acord (…) Am putut vedea în ultima perioadă, mai ales după prima perioadă de relaxare, un curent destul de important şi o mediatizare destul de importantă. Ce pot să spun este că vaccinarea obligatorie, cea pe care o ştim, este absolut necesară în construirea unei stări de sănătate a naţiei noastre. Tot ce înseamnă contrariul nu le văd decât ca pe nişte interese de a destabiliza, nu neapărat interese medicale care să aibă un suport ştiinţific”, a mai spus Tătaru.

Argumentele pe care le-ar da ministrul Sănătății, ca medic, cuiva care se opune vaccinării obligatorii: „Punem în joc ceea ce ne e drag tuturor: viaţa copiilor”

„Uitaţi-vă în plan mondial, ne bucurăm că am eradicat o maladie. Gândiţi-vă că ne întoarcem în timp, la reapariţia maladiei într-o anumită populaţie, fără posibilitatea acestor vaccinuri. I-aş explica foarte clar că înseamnă să te joci cu viaţa unui copil, cu o patologie pe care nu o poţi controla. Argumentele pe care le pot da ca medic şi ca parte umană sunt cele care poate nu-i vor schimba atitudinea, dar îl vor face să se gândească un pic”, a mai adăugat ministrul Sănătăţii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Umanitatea, tot mai aproape de „viața fără sfârșit”. Cercetările despre criogenare au intrat într-o altă...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea
×